Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a transmis într-un nou buletin asupra climei că pericolul ca planeta să se încălzească în unele perioade cu mai mult de 1,5 grade Celsius în următorii cinci ani a crescut la 50%. Cercetătorii sunt îngrijorați.
Planeta noastră este în pericol. În următorii cinci ani, sunt șanse de 50% pentru clima Terrei să se încălzească în unele perioade cu mai mult de 1 grad și jumătate Celsius, a transmis OMM.
Este aproape sigur că între 2022-2026 va exista un an în care se va depăși recordul de temperatură ridicată, spun specialiștii meteo.
O depăşire temporară a acestui prag pe parcursul unui an nu este, însă, sinonimă cu o depăşire de durată a acestui prag, în sensul Acordului de la Paris în domeniul schimbărilor climatice. Acest acord vizează limitarea creşterii temperaturii medii globale cu mult sub 2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale şi, dacă este posibil, la 1,5 grade.
Tot în buletinul publicat de OMM reiese faptul că probabilitatea unei depăşiri temporare a pragului de 1,5 grade Celsius a crescut constant din 2015, anul în care acest risc a fost aproape zero.
Pentru anii din perioada 2017-2021, probabilitatea de depăşire a fost de 10%. Acesta a crescut „la aproape 50% pentru perioada 2022-2026”, a indicat OMM. Există, însă, doar o mică probabilitate (10%) ca media pe cinci ani să depăşească pragul de +1,5 grade Celsius.
„Acest studiu demonstrează, cu o mare fiabilitate ştiinţifică, faptul că ne apropiem semnificativ de momentul în care vom atinge temporar limita inferioară a Acordului de la Paris.
Ea indică punctul în care efectele climei vor fi din ce în ce mai dăunătoare pentru populaţii şi pentru întreaga planetă.
Atât timp cât vom continua să emitem gaze cu efect de seră, temperaturile vor continua să crească. În paralel, oceanele noastre vor continua să se încălzească şi să se acidifice, gheaţa de pe mare şi gheţarii vor continua să se topească, nivelul mării va continua să crească, iar condiţiile meteorologice extreme vor continua să se intensifice”, a explicat secretarul general al OMM, Petteri Taalas, citat de Agerpres.
Taalas a mai subliniat și faptul că încălzirea Arcticii este „deosebit de pronunţată”, iar condiţiile care predomină în această regiune au repercusiuni asupra întregii planete.
VEZI ȘI: ANUNȚ TERIBIL DE LA ONU: „NE ÎNDREPTĂM SPRE O CATASTROFĂ CLIMATICĂ!”